Una din cele mai importante reguli pe care le-am invatat de cand sunt mama suna cam asa: joaca-te cu copilul tau, insa mereu stabileste niste limite, un cadru in care copilul se poate desfasura asa cum isi doreste el, in conditii de deplina siguranta. Un fel de a impaca si capra si varza J. Adica rasfat si distractie, dar asa, cu cap, ok? 
Ideea este simpla si vin cu un exemplu proaspat, chiar de aseara: copiilor mei le place la nebunie sa ude gradina bunicilor. Am facut din asta un ritual, ce se intampla aproape seara de seara de la un timp incoace. In ultima perioada, am intins putin mai departe lucrurile, astfel incat acum ne udam si noi odata cu plantele. Ce , numai ele sa creasca mari?!?
Ce iese este o distractie totala, ne udam leoarca cu totii, ei rad de se prapadesc, noi ne prefacem ca ca fugim de ei, ca nu vrem sa fim udati, ei tipa de incantare cand pun furtunul pe noi. Eh, totusi, am stabilit un cadru cu niste reguli. Facem baltoace doar intr-o parte a gradinii (regula mamei mele J, pe care vrem nu vrem trebuie sa o respectam), nu indreptam furtunul inspre strada, ca poate udam pe cineva, nu alergam pe alee (cand e uda e patinoar in toata regula) si nu ne dam direct in fata cu jetul de apa (se lasa cu urlete, iar noi vrem sa se distreze nu sa planga). Asta este cadrul, in rest, este permis orice.
Daca nu se respecta limitele, si evident ca sunt multe sanse sa se intample asta, oprim putin joaca si discutam foarte serios de consecinte. Consecintele fiind, de exemplu, terminarea sesiunii de balaceala.
La fel se poate face in orice alt aspect al vietii cu copii. La baie, la masa, la somn, la joaca in casa, practic oriunde. Pe de o parte sunt copiii se distreaza insa pe de alta parte invata si anumite responsabilitati si de existenta limitelor. Este important sa le trasam acest cadru, in primul rand pentru siguranta lor proprie.
So, fuga la joaca, incercati macar o data o sesiune de balaceala cu furtunul, veti intelege de ce
